Prezentare

1.Cine suntem?

 GRĂDINIŢA P.P.13  Arad deschide poarta copiilor intre 3 – 6 ani spre lumea mirifica a poveştilor.

Voinţa, vivacitate, imaginaţie, inteligenta, sinceritate, spontaneitate, entuziasm si energie…sunt doar câteva dintre calitătile pe care speram sa le dobândeasca copiii, fiind inconjurati cu PERSEVERENTA, SPERANTA si cu multa, multa DRAGOSTE. In gradinita, fiecare copil este intâmpinat cu caldura, este invatat cu rabdare astfel daruindu-i  aripi  cu  care  sa  zboare  in  lume…este  locul minunat  in  care  copii  invata  jucându-se  într-un  mediu educational  securizat, prietenos,  stimulativ  unde nu  obosesc niciodata sa creeze dar si sa viseze.

Pentru ca VISUL nostru sa se apropie cat mai mult de al dvs., va asteptăm cu sugestii si opinii constructive! Haideti, asadar, SA VISAM  impreuna  pentru  copiii  nostri pentru ca nimic  din  ceea  ce  faureste  omul, in  efemera  sa  existenta, nu  se ridica  atât la creatie, daruire  de  sine, pe  cit  este cresterea,  educarea, dezvoltarea  copiilor  –  cea  mai  sensibila bucurie  a  vietii.  Activitatea  noastra  prescolara  ramâne  cu disponibilitati  pentru  schimbare  si  innoire , disponibila  la nivel  comunitar, bazata  pe  parteneriate,  pentru că  noi educatorii, contribuim la formarea si  dezvoltarea  personalitătii copilului, ne  dorim  ca  fiecare  copil  sa  atinga  potential maxim  de  dezvoltare.

 2.Misiunea gradinitei

 Conducerea si personalul Gradinitei P.P.13 Arad se ghideaza in intreaga activitate pe care o desfasoara pe cunoasterea profunda a dezvoltarii normale a copilului si a unor principii de bun-simt care spun ca:

  • fiecare copil este UNIC;
  • fiecare parinte are povestea lui;
  • fiecare familie are cultura si obiceiurile sale;
  • nevoile copilului in cursul acestor ani sunt relativ simple: dragoste, securitate afectiva, fermitate, ascultare, deschidere spre lume.

Asigurandu-le contextul potrivit in care să se desfasoare, copiii invata in Gradinita P.P.13:

  • sa-si controleze comportamentul
  • sa tina cont de altii
  • sa cunoasca si alte persoane in afara de familia lui
  • sa se maturizeze si nu in ultimul rand sa-si dezvolte cunostintele
  • sa-si dezvolte limbajul in limba romana si sa incepa sa cunoasca primele cuvinte in limba engleza si germana

 3.Cum ne alegem gradinita potrivita copilului?

Un aspect care se transforma adesea intr-o preocupare sau o framantare a parintilor este raspunsul la intrebarea cum alegem gradinita? Oare unde ii va fi copilului mai bine? Cum se va integra? Cum sunt educatoarele? Ce ii poate oferi acea gradinita copilului? Este ea cea mai potrivita pentru copil? Iata numai cateva intrebari care asteapta raspunsuri.

Oferta extrem de variata de gradinite pune si mai mult parintele in dificultate. El este pus sa aleaga intre a-i stimula copilului anumite aptitudini, a-i oferi un mediu educational intr-o limba straina, a beneficia de un program prelungit sau unul clasic. De multe ori parintele insusi este confuz in fata diversitatii si apeleaza la alte surse de informatie, incercat sa gaseasca avantaje si dezavantaje ale gradinitelor alese.

Iata mai jos cateva dintre criteriile de selectie a unei gradinite:

  • In baza unei recomandari

Parintii afla despre gradinita din surse ce le sunt destul de apropiate (prieteni, vecini, rude), de la persoane care sunt multumite de serviciile prestate si de modul cum se dezvolta copilul lor. Aceasta alegere este una bazata pe increderea in persoana care recomada, parintele mergand pe mana acesteia. Recomandarea se poate referi si la o educatoare anume pe care parintii o cer in mod special.

  • In functie de conditiile oferite

De obicei aceasta alegere apare in urma unor cautari si comparatii destul de aprofundate, in special pe net, si uneori chiar vizite la fata locului pentru a vedea care sunt conditiile oferite de gradinita: spatiu de joaca, sali de lucru, sala de mese, ateliere, dotare, dormitoare. Aceasta alegere este bazata pe nevoia de siguranta a parintelui in ceea ce priveste confortul copilului Parintii se asteapta la o adaptare usoara a copilului in acest mediu si ca el sa se simta bine in timpul petrecut aici.

  • In functie de personalul gradinitei

Alegerea gradinitei se face in urma informatiilor primite despre pregatirea si calitatea personalului gradintei: modul cum relationeaza cu copiii, cat de implicate sunt, cat de apreciate, cum se raporteaza la situatiile dificile, cum ajuta la adaptarea si integrarea copiilor noi, cat de creative sunt. Aceasta alegere este bazata pe transferul parintelui, pe investitia pe care o acorda educatoarei si personalului gradintei, cei care il vor inlocui pe perioada cat copilul se afla acolo. Parintii se asteapta sa vada rezultatele acestei relationari, sa aiba un feedback permanent cu privire la evolutia si progresele copilui.

  • In functie de locatie

Alegerea gradinitei se face in functie de cat de aproape este de locuinta copilului. De obicei aceasta alegere apartine parintilor care au o disponibilitate scazuta ca timp, uneori aducerea copilului la gradinita fiind chiar lasata in grija bunicilor sau a altor persoane apropiate. Aceasta alegere se bazeaza pe disponibilitatea parintelui, pe nevoia de a-si structura timpul pentru a fi in acord cu toate activitatile sale. O locatie apropiata presupune posibilitatea accesului facil la a-l aduce pe copil dimineata si a-l lua la ora stabilita, evitand dificultatile de trafic sau alte probleme intampinate.

  • Pe criteriul financiar

De obicei parintii cu venituri medii si superioare vor alege o gradinita cu un tarif mai mare, pe criteriul raportului de calitate – pret. Ei sunt dispusi sa cheltuiasca mai mult pentru a benecia de un pachet complet: conditii optime de spatiu, alternative educationale, personal calificat, asistenta medicala si psihologica. Aceasta alegere se bazeaza pe investitia parintelui in scopul obtinerii unor conditii optime dar si a unei performante a copilului.

  • In functie de program

Parintii pot opta pentru alegerea unui program scurt, mediu sau prelungit. In conditiile in care timpul alocat copilului nu poate fi valorificat decat seara, programul gradintei devine un factor decisiv. Aceasta alegere se bazeaza pe nevoia de compensare, pe nevoia de a pastra un program structurat, adecvat si variat chiar in absenta parintelui. Asteptarile parintelui se refera la structura acestui program (masa, somn, activitati educationale, activitati extra, excursii, activitati individuale), astfel incat rolul parental sa fie suplinit.

  • In functie de specificul educational

Alegerea se bazeaza pe decizia parintelui de a inscrie copilul la o gradinita cu specific: o limba straina, dans,  sport fie pentru incurajarea si stimularea unei aptitudini, fie pentru ca parintele considera importanta achizitia copilului pe aceasta latura. Aceasta alegere se bazeaza pe identificarea parintelui cu o nevoie a copilui, care poate fi reala sau poate fi o proiectie, o dorinta a parintelui. De obicei, parintele va dori sa gaseasca si scoala cu acelasi specific pentru copil, este o investitie pe termen lung.

Acestea sunt doar cateva criterii in baza carora parintii aleg o gradinita. In realitate, alegerea tine cont de toate aceste aspecte care sunt complementare, dar in special de trasaturile copilului, de nevoile sale, de nivelul sau de dezvoltare si de modul in care se va adapta.

4.Ce facem cand micutii plang la gradinita?

 Adaptarea la gradinita

Este un proces care se desfasoara in timp si care presupune mai multe etape. Pregatirea pentru prima zi de gradinita si pentru cele ce vor urma incepe cu mult inainte ca acea zi sa vina. Prin modul in care copilul isi construieste in imaginatia sa gradinita, prin povestirile celorlalti copii care sunt deja acolo, prin cuvintele parintilor sau amintirile bunicilor. Astfel, gradinita devine ceva familiar, asteptat cu interes, cu bucurie, dar si cu emotii, intrebari, teama.

Nu numai copilul are dorinte, asteptari, trairi legate de gradinita, ci si toti ceilalti din familie. Se gandesc cu totii cum va fi, cum se va descurca, ce ii va placea, daca va avea dificultati, ce rezultate va obtine. Ganduri, trairi, intrebari, sperante, indoieli ale familiei, al caror purtator este copilul.

Primele zile sunt dificile chiar daca copilul este sustinut si incurajat. Aceste dificultati provin din faptul ca mersul la gradinita implica un efort din partea copilului de a face fata noului, de a cunoaste tot ceea ce este in jurul sau (spatiu, persoane, jucarii, activitati), precum si datorita schimbarii fata de ritmul anterior, care era unul predominant in familie si la dispozitia copilului.

Ii este de folos ca cei din jurul sau sa vorbeasca mult in aceste prime zile cu el, sa il intrebe cum a fost, sa il ajute sa puna in cuvinte ceea ce se intampla acolo, cum este, ce ii place, ce nu ii place pentru a-l ajuta sa transforme gradinita in ceva ce face parte din viata familiei de zi cu zi.

Cum apare plansul?

Principala manifestare in fata dificultatilor de care spuneam mai sus este plansul. El reflecta neputinta copilului de a ne transmite altfel ceea ce simte, in special atunci cand se simte coplesit, speriat, confuz sau furios de tot ceea ce se intampla cu el. Schimbarea este foarte solicitanta, iar separarea produce suferinta. Copilul va petrece un timp singur, fara parintii sai, un timp care ii va apartine si pe care va trebui sa il gestioneze si sa il integreze in viata sa. Prezenta constanta a mamei sau a cuiva din familie asigura protectie, siguranta. Separarea inseamna neliniste, intrebari, indoieli, uneori refuz, inseamna un travaliu pe care fiecare copil il va parcurge.Uneori va fi mai usor de integrat aceasta experienta noua, alteori va fi extrem de dificil. In primele saptamani este firesc sa apara in special dimineata plansul, refuzul si protestul copilului de a mai merge la gradinita. Apoi copilul se obisnuieste si gradinta intra in ritmul sau firesc.

Cand devine plansul un motiv de ingrijorare?

Atunci cand opozitia copilului este foarte puternica, cand ea este insotita de tipete, de urlete, de proteste agresive, de manifestari somatice (voma, febra, dureri de cap, de burta) repetate, de tacere, apatie. Atunci cand o data ajuns la gradinita nu se va opri din plans timp de mai multe ore, nici o activitate nefiind capabila sa il linisteasca, atunci cand nu va putea ramane acolo decat cu prezenta unui parinte sau a unui bunic sau a bonei.

Ce putem face? 

Aceste manifestari nu vor disparea de la sine, ci vor continua sa persiste pentru ca ele reflecta o suferinta a copilului, iar ignorarea lor va determina o agravare continua a lor si o crestere a suferintei. Este important ca parintii sa solicite ajutor in a intelege suferinta copilului si pentru a elabora impreuna o modalitate de a face posibila adaptarea copilului la gradinita. Nu este o renuntare la a mai merge acolo, ci este un timp alocat poate in paralel cu gradinita in care copilul va reusi sa capete capacitatea de a se separa, de a se linisti cand este singur si mai ales incredere ca nu va ramane mereu singur, ci in fiecare zi parintii il vor lua de la gradinita dupa program.

Si parintii se adapteaza?

Nu este insa numai pentru copil o experienta dificila ci si pentru parinti in egala masura. Caci adesea neincrederea si nelinistea copilului sunt intai ale parintilor care nu il pot lasa sa plece, sa fie singur, care se tem sa se desparta de el pentru cateva ore, care nu pot suporta trecerea lui in aceasta etapa noua si pasul sau spre a fi responsabil fata de el si autonom.Ceea ce simte copilul este o oglinda a ceea ce simte parintele si chipul sau reflecta fidel pe cel al parintelui.

In ceea ce priveste parintii, comunicarea este esentiala in tot acest proces care incepe cu prima zi de gradinita si se continua pentru mult timp. A comunica, adica a-si exprima gandurile lor, starile, asteptarile, multumirile sau dezamgirile, furia sau bucuria, indoiala sau increderea, si a-l lasa pe copil sa se exprime la randul sau. A creea o legatura in care toate acestea circula de la unii la altii. Pentru ca ascultandu-le si lasandu-le sa circule ele vor capata sens, se vor transforma, vor deveni o veriga care va lega impreuna intreaga familie.

5.Adaptarea copilului la gradinita e o problema?

 Gradinita este primul spatiu de autonomie al copilului, primul loc in care se duce singur si unde incepe viata lui fara prezenta permanenta a parintilor. Este un spatiu in sine, fizic si psihic, cu care copilul pentru a se adapta este necesar sa poata stabili o relatie. Nu este doar un spatiu de asteptare pe perioada serviciului parintilor sau pana cand cineva va putea lua copilul, ci este un spatiu pe care copilul il investeste intr-un fel anume si fata de care va avea anumite trairi.

Pentru a se putea adapta la gradinita copilul trebuie sa poata pleca de acasa, sa se poata separa de parintii sai pe perioada timpului petrecut la gradinita. Sa existe capacitatea copilului de a pleca si cea a parintilor de a-l lasa sa plece.Absenta capacitatii de separare conduce adesea la refuzul copilului de a mai merge, la o stare de  disconfort, la o retragere a sa si la lipsa unei relatii cu spatiul, colegii, educatoarea, jucariile. Copilul ramane undeva la intrare, intre casa si gradinita.

Invatarea prin joaca

Abordam dezvoltarea capacitatii copilului de a se juca in general, de a se juca singur si de a se juca impreuna cu altii. In copilarie, activitatea numita joaca ocupa tot spatiul care ramane in afara meselor, somnului, igienei si plimbarii, desi si intr-unele din acestea exista forme de joaca. De aceea, se spune ca cei mici invata totul prin joaca. De-abia aproape de varsta scolara, copilul spune ca invata poezia si apoi se duce sa se joace sau povesteste ca la gradinita invata engleza dar se si joaca.

Este o diferentiere pe care o face el insusi atunci cand joaca ia o forma bine delimitata de alte activitati si el poate spune cand se joaca si cand nu se joaca. Unii copii spun chiar “acum nu ma joc, invat”, “acum scriu nu ma joc”, “cos de-adevarat nu in joaca” etc. Joaca este o activitate necesara psihicului si ea nu trebuie sa dispara teoretic niciodata. La copilul mare, adolescent si adult ia forma jocurilor si sporturilor sau a diferitelor tipuri de arta sau hobby-uri, incluzand activitati creative, relaxante.

Capacitatea de a se juca singur, de a-si gasi ceva de joaca, de lucru, de a avea o preocupare, o activitate in care sa fie prins se dezvolta la unii copii inca de la cateva luni, la altii in jur de 1-2 ani iar la altii niciodata. Asta inseamna ca exista bebelusi care pot sta in patut si se pot juca de la cateva minute pana la aproape o ora, tragand de jucarii, mutandu-le dintr-o manuta in alta, privindu-le, jucandu-se cu paturica, propriile degete de la maini si picioare si ce mai gasesc prin jur. Aceasta prima joaca este insotita de zambete, rasete, chiuieli, “cantecele” sau “discursuri” formate din insiruiri de silabe si sunete.

Copilul este in general vesel dar poate avea momente de suparare in care pare ca “cearta” jucariile sau le priveste urat. In acest timp, el nu are nevoie de prezenta si inteventia adultului. La un moment dat se plictiseste, i se face foame sau prea cald, intervine o stare de disconfort si el incepe sa planga, joaca inceteaza, isi cheama mama sau incepe sa se agite. Sunt copii care se joaca singuri in patut si altii care nu fac asta niciodata, care incep sa planga imediat ce sunt lasati singuri. Aceasta capacitate coreleaza cu cea de a adormi singur in patut. Adesea mamele spun: “il pun in patut si el se joaca pana adoarme”.

Si mai tarziu, la 3-4 ani, intalnim copii care au nevoie sa fie adormiti de un adult si altii care se joaca pana adorm. Asta se intampla atat acasa cat si la gradinita. Copiii care se pot juca in patut pana adorm sunt cei care dorm la gradinita, iar cei care nu pot face acest lucru, nu se pot culca la gradinita, plang, refuza sa se dezbrace si sa se culce, intra in panica sau refuza gradinita din cauza ca trebuie sa doarma la pranz. Este una din marile probleme de adaptare la gradinita alaturi de cea a meselor. Asadar copiii care nu pot manca, nu pot adormi si nu se pot juca singuri sunt cei care nu pot sta la gradinita, pentru care desprinderea de familie este dificila si pe care o resimt ca pe o suferinta si nu ca pe o experienta noua.

Revenim la joaca si capacitatea de a se juca. Ea poate fi vazuta la copiii de toate varstele, in special atunci cand au de asteptat (la rand in magazin, la medic, pana se intoarce mama etc). Unii dintre ei isi gasesc cu usurinta ceva de facut chiar si cand nu au nicio jucarie. Se joaca cu nasturii sau cu un siret de la bluzita, cu o sticla de plastic sau cu un dop gasit pe jos. Altii se plictisesc, plang, se agita, fug, vor in brate etc.

Lucrurile nu stau mult diferit nici acasa, unii copii reusind sa ramana in camera lor si sa se joace singuri, in timp ce mama sau adultul cu care stau, este la bucatarie, la baie sau face o treaba oarecare. Acesta mai vine la copil, ii mai spune ceva, dar copilul continua sa se joace singur un timp de cateva minute sau zeci de minute. La polul opus, se afla mamele care se plang ca cel mic nu sta nici o clipa fara ele, ca plange imediat ce este lasat singur, ca nu se pot duce nici la baie fara el.

Sigur ca intre copii exista diferente mari si din punctul de vedere al drumului catre independenta doar ca adesea mama nu poate efectiv sa stea cu copilul atat timp cat i-ar fi lui necesar si apoi sa-l dea la cresa, gradinita sau sa-si reia serviciul.

In privinta gradintei insa, este vorba atat de capacitatea copilului de a relationa cu alti copii si alti adulti, lucru lesne de observat in parc sau in vizite, de modul in care reactioneaza la nou, existand copii care sunt foarte conservatori si altii care se simt atrasi de jucarii noi cat si de capacitataea de a se separa pentru un timp de mama sau familie in general.

Ce se intampla cand un copil care nu se poate separa de familie, nu mananca sau nu se joaca singur este dus la gradinita? La inceput plange si se agata de mama sa, refuza sa mearga sau sa ramana acolo. Apoi, in functie de capacitatea lui de a se adapta, poate sa nu mai planga si sa para ca s-a obisnuit dar fara a se integra intre copii sau a povesti de la gradinita. Ca si cum ar sta ca n-are incotro si nicidecum ca ii place sau gaseste ceva interesant de facut.

De obicei, sunt copii care se imbolnavesc usor si din aceasta cauza lipsesc de la gradinita, care devin sensibili si se simt nedreptatiti de educatoare sau agresati de ceilalti copii, care au perioade in care plang din nou dimineata, le spun parintilor ca este rau la gradinita sau nu le place, pentru care fiecare inceput de an sau de semestru readuce problema plansului si refuzului de dimineata in care implora parintele sa nu-l mai duca, uneori si al unor afectiuni somatice cum ar fi voma, lipsa poftei de mancare, insomnii, cosmaruri nocturne, apatie, tristete, violenta. Sunt semnele unei suferinte pe care cel mic o simte, al unei parasiri, al unei lipse de iubire si apropiere din partea gradinitei, unei lipse de relatii cu ceilalti copii si unei indiferente fata de jucariile, jocurile si celelalte activitati de acolo.

Aceasta stare nu depinde in nici un fel de tipul gradinitei, de cum sunt educatoarele sau de cat este de dotata gradinita. Parintii pot fi incantati de dotarile gradinitei, de limba engleza sau de alte optiuni dar copiii nu reusesc sa le aprecieze pentru ca pentru ei “la gradinita” este opusul lui “acasa” sau echivalentul lui “fara mama”.

Avand in vedere aceste aspecte ale dezvoltarii copilului si ale drumului sau de la dependenta de familie si de mama la independenta, la curiozitate si la dorinta de nou, putem sa ne gandim cum sa ajutam un copil sa se poata desprinde de mama, pentru cateva minute cand este mic, sa-si gaseasca de joaca cand este singur in camera sau sa ramana cu o alta persoana, intr-un alt loc pentru a pregati mersul la gradinita. Cu cat aceasta trecere se face mai lin si este mai putin traumatica, cel mic are sanse mai mari sa o accepte.